Unanim recunoscută drept cea mai bună lucrare a lui García Márquez, „Un veac de singurătate” descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acţiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinţei familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari şi intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor.<4> Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moştenesc numele şi înclinaţiile familiei, dezvăluind stiluri de viaţă care se dedublează şi se repetă. Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul şi carismaticul fondator al satului Macondo, într-un om în pragul nebuniei. Macondo luptă împotriva unor calamităţi ca insomnia, războiul şi ploile. Misterele apar aproape ca din senin. Această atractivă şi colorată saga este, totodată, o alegorie socială şi politică mai largă - uneori prea suprarealistă pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât şi-ar putea permite orice lucrare realistă convenţională.<5>
Acţiunea cărţii urmăreste viaţa lui José Arcadio Buendía, întreprinderile sale îndrăzneţe, temperate de prudenţa Ursulei - soţia sa, viaţa fiilor – dintre care se remarcă Aureliano, colonel şi erou legendar al războiului civil -, nepoţilor şi strănepoţilor lor, pe parcursul a şase generaţii. O dată cu succesiunea generaţiilor, este prezentată şi viaţa satului, în care civilizaţia înlocuieşte treptat simplitatea naturală, culminând cu înflorirea artificială adusă de instalarea companiei bananiere ce va fi urmată de declinul localităţii, recucerită de natura luxuriantă.<6>
În jurul Ursulei, mama care conduce gospodăria, vor gravita toate celelatate personaje. Prin ochii ei, vedem felul în care evoluează soţul, copii, nepoţii şi strănepoţii, după ce trec prin diverse încercări şi întâmplări. De-a lungul vieţii, Ursula se ghidează după vorbele bătrânilor care o îndrumă şi o ajută să supravieţuiască peste o sută de ani. Îşi păstrează încrederea în ordinea firească lucrurilor, şi ea este cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va învăţa cum să întreţină gospodăria şi echilibrul în viaţa de cuplu. De asemenea, le va dezvălui fetelor secrete ale leacurilor din străbuni care ar putea să le vindece şi de cele mai cumplite boli. Atunci când povara anilor o apasă şi simte că nu mai poate controla anumite lucruri, cu calm, le lasă în voia destinului.
Celelalte personaje feminine, Pilar Ternera - ghicitoarea, Rebeca, Remedios, Amaranta, se lasă dominate de simţuri, sunt pătimaşe fie în iubire, fie în ura lor, au o evoluţie meteorică în roman şi poate doar Fernanda, prin educaţia şi temperamentul ei, reuşeşte să păstreze într-o oarecare măsură tradiţiile şi buna orânduire a lucrurilor în casa coplesită mereu de sosirea neîncetată a familiei şi prietenilor care pleacă şi se întorc, mereu mai mulţi şi mai tulburători.
Trecerea periodică a ţiganilor prin Macondo conduşi de Melchiade, aduc în sat noutăţile lumii, precum: o lupă, o oglindă, proteza dentară, un covor zburător, alambic pentru a face aur, sau hărţi.
De fiecare dată, José Arcadio Buendia e cuprins de febra noului, are planuri entuziaste şi se închide în camera lui, meditând şi lucrând cu tenacitate şi meticulozitate până reuşeşte să realizeze ceea ce îşi pusese în gând. Dintre ceilalţi bărbaţi ai familiei Buendia, al doilea Aureliano are o traiectorie fantastică. Ajunge un curajos şi apreciat luptător în războiul civil şi va fi desemnat erou naţional.
Atunci când în Macondo este trasă calea ferată, destinul satului se schimbă. Evenimente precum instalarea companiei bananiere vor aduce un suflu nou. Apoi încep ploile care durează neaşteptat de mult: patru ani, unsprezece luni şi două zile, timp în care vor transforma totul în canale pline de apă murdară şi mult noroi.
După ploaie urmează o perioadă nesfârşită de secetă, iar oamenii încep să moară în număr tot mai mare şi satul, după o uimitoare ascensiune, devine din nou aproape pustiu ca la început, lipsit de culoare şi vivacitate, rupt total de restul lumii.
Personajele masculine sunt caracterizate de o obsesivă rutină. Sunt plini de energie şi inteligenţă, ce le generează sete şi elan pentru proiecte ambiţioase sau sexualitate pasională. Sunt incapabili să obţină realizări pe termen lung, iar vieţile lor sunt dominate de o violenţă iraţională.<4>
„Un veac de singurătate” nu are un subiect principal în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, autorul foloseşte romanul pentru a explora şi ilustra ideea că este foarte important ca oamenii să-şi amintească propria istorie, altfel, vor suferi pentru ea.
Povestea satului Macondo si a familiei Buendía constituie şi o alegorie a condiţiei umane, a istoriei omenirii. Atmosfera anilor de după întemeierea localităţii evocă paradisul pământesc al primilor oameni:
Colaboraţi la Wikicitat „Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.”
—Fragment din romanul „Un veac de singurătate”